Caine in lant

Viata mea este un urlet mut. Nu pot sa raman singura, sa fie liniste in jurul meu, sa nu imi fie distrasa atentia pentri ca cea mai cumplita disperare ma cuprinde. Incat simt ca vreau sa imi scobesc pieptul si sa imi smulg cu mainile goale inima.

Am dat tot ce am avut mai bun tie. M-am dat tie cu o dedicare, cu o pasiune de a trai, cu o ambitie de a ma avea tu toata ca acum, singura, nu mai stiu cum sa fac.
De 3 ani si jumatate, ma dau tie zilnic cu o inclestare teribila de a nu ramane nimic din mine neoferit. Iar tu nu ma mai vrei. Dupa ce ti-am dat si cel mai fin firicel din sufletul meu, tu nu mai ai ce sa faci cu el, nu ma poti accepta.

Daca am reusit prin iubirea mea sa trimit in universul asta energii pozitive pentru tine, ma rog lui Dumnezeu ca niciodata sa nu simti nici macar jumatate din disperarea ce e in sufletul meu. Sa nu cunosti regretul care sa te macine si sa nu fi crezut. Sa nu cunosti febra de a vrea sa dai timpul inapoi, sa nu cunosti cum e sa iubesti covarsitor iar cel iubit sa te arunce la gunoi. Sa nu cunosti glasul unui urlet mut. Sa nu simti disperarea ca un pas te desparte de fericire, dar nu tu trebuie sa il faci, sa implori, sa iti intinzi degetele ca un caine in lant, dar sa nu o poti apuca.
Daca iubirea mea a insemnat ceva in universul asta, sa te fereasca de asa ceva. Tu sa fii fericit.

Eu fara tine nu pot fi.