Cum voi face?

S-ar zice ca am trecut de atatea ori prin asta incat ar trebui sa fiu pregatita acum.
Ar trebui sa trag aer in piept, sa accept ca e vointa lui si sa fac ceva din viata mea mai departe.
Asta e teoria.

Realitatea este ca fiecare respiratie doare.
Cand a murit fratele meu, a fost la fel, durerea pierderii, a irecuperabilului. O durere care imi scutura fiecare celula. Porneste din capul pieptului, scutura ca un tsunami fiecare celula si se intoarce in capul pieptului unde arde si sufoca.

Cum sunt eu prizoniera timpului. Un trecut pe care vreau sa il schimb, sa il sterg. Un prezent ce nu vreau sa devina trecut.

Nu stiu sa fac fata pierderilor.
Stiu ca anumite persoane sunt pasageri in viata noastra. Dar ce te faci cand persoana care ai vrea sa stea o vesnicie, vrea sa fie pasager.. si tu il vezi indepartandu-se?

Ar trebui sa fiu pregatita, dar nu sunt.
Am stiut mereu ca nu voi fi pregatita.

Stiu ca deja imi lipseste caldura lui. Acele cateva nopti pe care le-am dormit impreuna. Ultima plecare impreuna cand am adormit cu geamul deschis, lumina aprinsa si muzica de la televizor. Era pace. Atata timp cat sunt cu el, e pace.
Nu stiu cum face... Cum faci, iubirici, de poti sa alungi orice durere?

Cum voi face eu, iubirici, cand toate durerile ma vor curpinde si tu nu vei fi aici?
Cine ma va alinta la pranz? Cine ma va sfatui si imi va povesti de masini?
De ce imi ceri sa ma transform intr-un martor tacut al vietii tale, sa vad cum vii la serviciu cu masina trecand pe langa mine fara sa opresti sau sa pleci fara sa ma bagi in seama? de ce imi ceri sa devenim 2 straini cand am fost doua suflete apropiate? de ce imi ceri sa mor de fiecare data. Caci asta voi simti de fiecare data unde voi fi doar eu si eram doi.

Cum voi supravietui eu acestei cruzimi, cand inainte era doar grija si iubire?