Blestemul meu

Sa nu mai fii nimic acolo unde erai totul.

E cel mai grav blestem.

Un drum care a mers impreuna si apoi se desparte.

Doi oameni care au impartit fiecare clipa si brusc vietuiesc separat. Vad cum ne separam. Ca doua cercuri care au fost suprapuse de ai fi zis ca reprezinta un singur cerc, iar de luni, cum incep sa se separe.
Ma faceai partasa la orice lucru din viata ta: orice achizitie, orice vis, orice dorinta, te consultai cu mine. Eu, stricata, te sfatuiam si impreuna alegeam calea mai usoara pe care o apuci.
La fel si tu pentru mine.

Maine e o zi atat de importanta pentru tine. Am primit vestea ca va veni aceasta zi tot cand eram certati, am fost singura ta sotie in tot acest timp.
Si ziua a venit, iar tu refuzi sa ma faci partasa la aceasta bucurie infinita pe care sa dea Domnul sa o simti.

Pot sa traiesc fara multe lucruri. Dar fara tine nu vreau sa traiesc. Stiu ca viata isi are rostul ei pe mai departe. Stiu ca am pentru ce trai. Simplul fapt de a-ti dovedi ca te-ai inselat in privinta mea, simplul fapt de a trai pentru a trai corect, ca sa vezi ca in acesti 3 ani nu te-ai inselat in privinta mea, macar pentru atat vreau sa traiesc.
Dar nu vreau sa traiesc ca un zombie. Sa imi duc fiecare zi in prefacatoria ca sunt fericita, dar fiecare parte din mine sa te doreasca pe tine. Cum o sa ma vindec eu de tine? Cum sa fac eu cand o sa imi fie dor? Cand o sa vreau sa stiu de tine cum stiam odata si tu te vei purta ca un strain? Cum o sa fac cand dorul de dealuri ma va apuca?

Daca iti doresc ceva de la viata este sa nu simti niciodata disperarea regretului si durerea pe care o simt eu. Sa te fereasca preabunul Dumnezeu la care ma rog neincetat. Sa nu cunosti intristarea mea. Sa nu cunosti disperarea unei fapte pe care nu o poti sterge. Sa nu cunosti nevoia si iubirea pentru o persoana cum o cunosc eu pentru tine. Sa nu iubesti cum te iubesc eu si sa nu cunosti durerea de a fi dat laoparte de cel care e universul tau.