Ziua a 9-a

Ziua noua. E o noua zi. In care m-am trezit.

Eu sper. Mereu am sperat. Cred ca asta m-a tinut in viata in toate coborasurile pe care le-am avut in viata. Am trait mult timp intr-un glob de sticla roz din care priveam afara si negrul parea nu doar negru. Globul m-a ferit de suferinta reala, pura a pierderilor, a neajunsurilor, a glumelor, insa m-a si tinut departe de esenta vietii, de ceea ce trebuia sa traiesc pentru a dobandi minte. 
Globul s-a spart cu aproape 2 ani in urma. Au ramas cateva cioburi prin care privesc uneori, speranta, insa acum incasez direct loviturile.

Ma agat de speranta. Am gandul ca daca e iubire, nimic nu ne sta in cale. Sunt lucruri pe care nu le infrunt, dar sunt altele pentru care as rastura lumea. Stiu ce am gasit la spiridusul acesta. Stiu ce ma leaga de el, stiu ce simt pentru el, stiu ca am putere pentru el. Si mai ales, stiu ca sufar, ca doare, ca am devenit omul care e bine sa fi fost si atunci.

Nu e pacat ca tocmai acum cand s-a catalizat. Cand ca niste alchimisti ne-am luptat cu focul si intrezarim in flacari rezultatul muncii noastre, sa dam cu piciorul? Suntem aproape. Acum eu stiu ce am de facut, stiu ce vreau sa fiu. De ce sa lasam demonul sa invinga, cand noi mai avem un pas de facut?

E o noua zi, a 9-a. In care traiesc. Si cat traiesc am putere, am speranta si credinta, am regretul care ma sfasaie si mai presus, am iubire. Iubire de tine.