Enorm

Inca putin si se termina si a 10-a zi. Traita departe unul de celalalt.
Azi iar m-am trezit cu frica. Mi-am rostit repede in gand rugaciunea, amuleta mea, dar care nici ea nu mai reuseste sa ma linisteasca.

Inchipuiti-va ca iubiti ceva enorm de mult. Dar enorm. Enorm. Cu fiecare particica din tine iubesti fiecare particica din celalat.
Si zilnic stii ca celalalt, desi te iubeste, nu vrea sa te accepte din cauza unei greseli pe care ai facut-o inainte de el. El ar vrea foarte mult, dar in acelasi timp nu vrea.
Tu stai seara de seara si te rogi pentru iertare. Mergi pe strada si te apuca plansul cand te gandesti la ce ai facut, cand realizezi ca nu poti sa dai timpul inapoi, ca te uiti la tine si vrei ce e mai bun si stii cat de putin te-ai pretuit. Stii cat ai invatat, stii ca te-ai transformat si ai urcat trepte multe, dar totusi vei purta mereu ca un prizionier legat de un picior o bila care te va trage inapoi. Poate ca ceilalti nu vad aceasta povara a ta, insa o tu o stii si o simti. Intr-un fel iti pare bine ca suferi din cauza greutatii poverii pentru ca stii ca ai gresit, pentru vrei sa te pedepsesti. Zi de zi ai gasit o cale de a te pedepsi. Zi de zi iti impui un efort pe care il executi pana la capat, ca sa te pedepsesti pentru gandirea proasta de atunci, pentru tot ce a fost atunci.

Tu stii ca vrei mai mult de la tine. Stii cat de rau iti pare. Stii ca daca ai avea o sansa sa schimbi ceva in trecutul tau, oricat de greu ar fi sa alegi, ai alege sa nu fi facut asa ceva, mai presus de acel minut la care visai cu cei din viata ta care nu mai sunt. Nu! as fi egosita. As alege pentru mine. As alege sa fiu curata. Chit ca pe el nu l-as mai intalni. Chit ca l-as intalni dar poate ca lucrurile ar sta altfel si nu m-ar mai alege si acesti 2 ani nu ar mai exista.
As alege pentru mine. Pentru sufletul meu. Pentru tot ce am ajuns sa insemn acum. Pentru tot ceea ce am devenit.
Stiu ca nimic nu imi sta in cale daca imi propun ceva. Stiu ca am forte nebanuite, chiar daca uneori simt ca ma sting.
Azi, de cand am inceput sa ma gandesc la faptul ca ziua 10 zboara, m-a cuprins o stare de rau. Am mancat si apoi mi-a fost rau. Cu cat ma gandesc mai mult ca pe 31/08 va zice nu, cu atat tremurul asta se accentueaza si starea de voma revine.

Uneori cred ca o sa ma sting. Am forta sa trag tare pentru relatia aceasta, dar stiu ca ma consuma.
De pe 13/06 nu a fost zi cand sa nu plang. Vara aceasta are gust de lacrimi. Stiu ca pot sa fac orice pentru noi 2. Orice mi-ai cere. Orice este cazul sa fac pentru ca raspunsul sa fie da, sa ma accepte pe mine, iubiricea lui cu acest trecut infect, de dragul a ce putem fi, de dragul acelei iubiri pe a carei eternitate am legat-o in munti, langa o cascada, de dragul puterii mele de a fi mult mai buna.
Sunt vorbe pe care le-am tot zis. Sunt cuvinte pe care si el le stie pe de rost, pentru ca le-am zis de prea multe ori. Dar nu si-au pierdut sensul.
Sensul lor e in adancul fiintei mele. Fiinta mea toata regreta si fiinta mea toata il iubeste pe el. Pe el. Acest el, in ale carui maini se afla fericirea mea, viata mea as putea spune.

Zice ca va zice nu, ca din punctul lui de vedere s-a terminat deja. Tot sper ca va cantari mai bine si ca prezentul, acest prezent frumos al nostru si posibilitatea unui viitor cu dealuri si geamuri aburite, rasarituri si apusuri si priviri aruncate de peste birou, vor cantari mai mult.

Imagineaza-ti ca iubesti ceva enorm. Enorm. Enorm de mult. Si esti fortat sa nu mai ai niciodata.