Ziua a 5-a

Numaratoarea inversa se apropie de final.
Mai sunt 5 zile si va da un raspuns. DA sau NU. A zis deja nu. Mi-a zis deja nu.
Numai ca daca si in noaptea de 31/08, raspunsul va fi acelasi, totul se va schimba.
Va trebui sa ma retrag, sa imi accept soarta. Ca desi mi-am pus sufletul pe tava, desi sufar pentru greseala mea si o regret din toata inima... nu este suficient. Ca sunt un suflet pierdut, un caz pierdut, ca oricata speranta si credinta as avea... voi fi invinsa, voi fi doar un caz pierdut.

Poate ca pare stupid pentru cea mai mare parte a celor care citesc sau care vreodata vor afla povestea aceasta, ca eu am fost capabila de o asa fapta, dar si incapatanarea mea.
De obicei, cand cineva iti zice ca s-a terminat, ca nu te mai vrea in viata lui, pleci.
Eu in 2 ani si jumatate am trecut prin aceast episod de multe ori. Si de fiecare data, nu am plecat. Am ramas.
Mi-am lasat orgoliul acasa si m-am zbatut.
Il iubesc cum nu mi-a mai fost dat sa iubesc.
Ma simt vinovata. Am acceptat tot ce mi-a pus in cale, toate vorbele grele, toate faptele, toate refuzurile, cele 2 deznadejdi, am strans din dinti si am ramas si am luptat.

Mi-a zis odata ca eu sunt motorul, iar el bateria. Ca in relatia noastra este nevoie de zvacnirea mea mereu, cum este nevoie de zvacnirea motorului pentru a incarca bateria.
A crezut in mine. Stiti cum suntem noi? Eu sunt scai, el este lana de care ma prind. Daca era o coala de hartie, oricat de scai as fi fost nu as fi putut sa ma agat.

El are principii de viata puternice, este un barbat puternic, f determinat si hotarat, este impulsiv, dar in acelasi timp in impulsivitatea lui este rational. Ma simt mandra ca un astfel de barbat a stat langa mine.
In acesti 2 ani, a fost ca un Pygmalion pentru mine. A cioplit cu dalta in mine, in carne vie de cele mai multe ori si m-a modelat. M-a transformat din femeia nesigura si flu-flu, cu multe lipsuri, care a fost capabila de asa ceva, intr-un om mai bun, matur. Am o extra-relatie de 2 ani si jumatate, dar va spun cu mana pe inima ca aceasta extra-relatie a facut din mine un om mai bun si mai corect. Suna stupid, avand in vedere ca nu este nimic corect a avea o extra-relatie, dar pe toate celelalte planuri, psihic, moral, cognitiv, principial, aceasta relatie m-a transformat intr-un om mai bun, atat pentru mine insami, cat si pentru cei din jurul meu.
Stiu ca i-am fost corecta, l-am cinstit si l-am iubit cu tot sufletul pe care l-am avut in mine.

Incapatanarea mea de a nu se termina, vine si din ambitia, din dorinta care ma depaseste de a nu fi doar un caz pierdut. Am ambitia de a nu lasa o vina a mea, o greseala a mea pe care o urasc, sa strice tot ceea ce iubesc mai mult. Cand stii ca lucrurile nu mai merg, poti intelege. Dar cand stii ca prezentul este un loc minunat, ca e "acasa" pentru amandoi si trebuie sa renunti pentru ceva ce tu regreti, nu mai este la fel de usor.

Am mare, dar mare speranta in Dumnezeu pentru ca El tot ce ne cere este sa dam dovada de iubire si sa ii iertam pe cei care ne cer iertarea. Este un Dumnezeu al iertarii, asa I se spune. Amandoi credem in El.
Mai cred in ceea ce e in sufletul meu, in acest amestec care ma epuizeaza de vina si de parere de rau. Stiu cum ma frige, stiu in ce m-a transformat, cum arata noptile mele, cum arata diminetile mele, cum ma stinge.
Mai cred in iubire. In iubirea mea, acest motor care ma inalta si care a reusit mereu sa puna in miscare iubirea-baterie a lui.

Stiu ce am gasit in acest om, stiu in ce m-a modelat si ii multumesc. Stiu cat suflet a investit si el, cum s-a intors de fiecare data cu ziua-n gand cand era intunericul mai mare. Nu e corect ca tot acest suflet sa fi fost degeaba. Nu vreau ca demonul trecutului sa invinga. 
O simt ca pe o lupta pe viata si pe moarte, pentru viata.