Nu ma lasa

Suntem in sah de 2 luni de zile. Furtuna s-a asezat atunci, s-a mai ridicat, a iesit si un soare frumos de tot, s-a accentuat din nou, s-a ridicat din nou pentru putina vreme si am primit termen 31 august pentru ca el sa decida daca vrea sa continuam sau nu. Mi-a dat 1 luna la dispozitie pentru ca eu sa aduc lumina asupra trecutului, sa ii pot explica de ce si cum.

Vorbele lui au fost "daca tu reusesti sa imi explici de ce si cum ai putut, voi mai da cu tine de pamant legat de trecut, dar probabil ca vom face 3 ani impreuna.". Si am raspuns. Am gasit raspunsul pe care atat l-am cautat.
Mi-am dat masca jos in fata lui, m-am recunoscut cu toate frustrarile si complexele mele... Evident, ca raspunsul meu nu a facut decat sa atraga si mai multa suparare. Pentru ca el ma vrea perfecta si nu sunt.
E genul de om cu principii puternice in viata, stie ca poate sa aiba tot ce isi doreste. De ce ar sta cu o fata care nici nu este cea mai mare frumusete ca sa poata sa spuna ca macar pentru felul cum arat nu ar gasi pe nimeni mai bun, de ce ar sta cu o fata care are trecutul acesta? Doar ca fata asta cu un fizic mediocru si cu un trecut gresit, i-a stat alaturi mereu, l-a iubit si i-a aratat ca este iubit. Si-a pus sufletul in palmele lui, iar el a purtat-o pe dealuri si in copilaria lui.

Sincer, nici eu nu ma pot accepta cu aceasta greseala. Regretul meu s-a accentuat atat de mult incat mereu cand ma gandesc la ce am facut, imi vine sa imi smulg carnea de pe mine. Am discutat de multe ori pe drum fiind la el in masina. Ma apuca asa o dorinta sa dispar de pe fata pamantului, incat nu o data am simtit nevoia sa deschid usa de la masina in mers si sa cobor. Ma doare teribil. E o furie si o disperare profunda sa ma stiu vinovata si sa nu pot face nimic sa schimb aceasta vina. Cand mi-a murit fratele am simtit vina ca nu m-am implicat mai mult in viata lui si disperarea ca nu pot sa sterg ceea ce s-a intamplat. Acum simt disperare ca nu pot sa schimb si rusine si furie ca pot sa raman doar atat.

In clipa in care el va renunta la mine, voi ramane prada acestei disperari. La care se va adauga si durerea pierderii lui, si durerea pierderii lui din cauza acestui trecut. Efectiv, simt ca nu mi pot trai viata asa. A disparea pare mai usor. Atat de mult ma doare, atat de mult sufar incat gandul de nu ma trezi a doua zi dimineata, imi trece prin minte in fiecare seara la culcare. Fara el, prada durerii.. nu stiu cum voi face. Cat sunt cu el, am pentru ce sa lupt, am motivatia de a dovedi ca nu ma defineste acest trecut. Fara el, nu voi avea incotro decat sa accept ca acest trecut a castigat, ca a castigat in fata intregii mele iubiri si in fata intregii mele sperante de mai bine. E ca si cum un demon ar invinge binele... si nu e corect. Nu e corect deloc.

Nu vreau sa fiu un caz pierdut. Doar el stie de greseala mea, iar pe el il iubesc atat de tare, parerea lui conteaza atat de mult pentru mine, la el ma raportez in tot ce fac.
Cum sa stiu eu ca pentru barbatul pe care il iubesc cel mai mult pe lumea asta, raman un gunoi? Am nevoie de ajutorul lui sa nu raman doar atat, am nevoie sa ma ierte, sa ma accepte in viata lui pentru tot ceea ce pot sa fiu, pentru speranta si pentru viitorul meu pentru care lupt sa fie minunat. Nu ma lasa prada deznadejdii, nu ma lasa prada disperarii, nu ma lasa sa raman femeia care a gresit, nu ma lasa fara iubirea ta, nu ma lasa...