Din anul 2010, viata mea sufleteasca a intrat intr-un
declin.
Am crescut mult ca om, pe plan profesional, financiar etc… dar
sufleteste si pe plan intim am gresit foarte mult. Simt ca m-am pierdut. Copilul acela cuminte pe care toata lumea
il lauda pentru ca a razbit intr-o viata cruda, a fost dat la o parte si
aflandu-ma in panta, am luat-o la rostogolul.
Apoi in februarie 2012, am luat-o iar pe o panta, dar
suprinzator, am crezut ca vin de-a rostogolul, insa de fapt eram in urcare. Si apoi am inceput sa urc. Pasii au fost
si sunt grei, multe clipe grele, dar m-am obisnuit cu urcusul si ma bucur
teribil ca pot privi in sus si ca vad cerul. Cand eram in rostogolire, era mai
usor, caci nu presupunea efort, insa nici nu vedeam cerul, nici nu ma puteam
bucura de aerul proaspat al inaltimilor.
Uneori ceea ce considerăm o
cadere, reprezinta un urcus. Stiu ca in aceasta perioada a vietii mele ma aflu acum.
Nimeni nu crede
ca un om cu un trecut ca al meu si cu un prezent ca al meu, ar mai putea face
ceva bun cu viata lui.
Absolut nimeni. In afara de mine.
Pana la urma, eu ma
cunosc cel mai bine. Stiu cel mai bine ce am infruntat pana la aceasta varsta,
ce pierderi am avut, cat de importante sunt anumite persoane in viata mea, cat
de mult imi doresc binele meu si respectul celorlalti.
Este adevarat ca
viata ne invata ca recivida este omniprezenta. Dar de asemenea, exista cazuri
cand oameni s-au vindecat de dependente, care si-au croit un nou drum in viata,
fara sa recidiveze.
Ma simt ca si cum
in jurul meu, pe toata suprafata mea s-ar afla un strat subtire dar foarte
puternic de latex, intind mainile sa ma eliberez de el si el se intinde cu
mine, incerc sa il smulg de pe fata ca sa pot respira si cand deschid gura se
intinde si el cu mine.
Simt ca sunt
foarte, foarte aproape sa rup acest strat. Ca o sa imi intind degetele si o sa
pocneasca, iar din clipa in care a pocnit, se va desprinde in bucatele mici de
pe mine si ma voi mira cum de nu am putut sa il rup mai devreme.
Stratul asta fin
il reprezinta trecutul, toate greselile din viata mea, de care vreau sa ma
eliberez. Sa le arunc de pe mine si sa stralucesc in soare.
Nu vreau sa raman
singura in aceasta lupta a mea. Iar el, daca a stat cu mine cat timp am avut
acest strat intins deasupra mea, cum sa nu isi doreasca sa stea cu mine cand
voi rupe aceasta inchisoare? Cand voi fi libera si hotarata sa nu mai creasca
nici un strat care sa ma tina prizoniera.
De mine depinde
sa depasesc tot ce am fost si sa fiu mai buna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu