Certitudinea iubirii lui

Doar el stie fata intunecata a mea. 
Si pentru asta ma uraste. 

Au trecut 2 ani si 4 luni de cand suntem impreuna si el tot ma uraste pentru acest trecut. 

Si in acelasi timp ma iubeste. Am certitudinea iubirii lui. E curios cum pot spune asta despre un om care de fiecare data cand il apuca supararile pe trecut, e dispus sa renunte la mine. Eu insist si ma face sa simt ca prin insistentele mele sunt un soi de scai mutant, de om care se agata, fara demnitate. 

Demnitatea presupune orgoliu. Inseamna sa zici "fuck off, nu meriti eforturile mele pentru ca oricum eu am dreptate" si atunci zici papa si iti spui ca ai demnitate. Prefer sa nu o am, daca e asa. 

Este foarte greu sa stii ca iubesti un om si el zice ca renunta la tine. Se rupe ceva in tine. Mori de fiecare data.

Atata timp cat ma iubeste, atata timp cat o vad in ochii lui si in corpul lui care il tradeaza cum si al meu ma tradeaza, nu voi putea renunta si voi lasa orice demnitate deoparte. El merita orice efort din partea mea.

Daca ar renunta la mine pentru ca iubirea a murit, as intelege.. tot as suferi, dar as intelege. Or, sa ma lase pentru un trecut pe care il urasc.. nu. Nu pot.